Bugetul joacă un rol foarte important atunci când vine vorba de alegerea tâmplăriei termoizolante pentru o casă. Dacă avem un buget foarte limitat problema se rezolvă ușor, apelând la companiile de tip DIY care au și produse ieftine pe stoc, însă trebuie să luăm în considerare și faptul, că ferestrele și ușile sunt cu aproximativ 20 % până la 40 % mai slab calitative din punct de vedere al următorilor factori: izolare termică și fonică; garanția produsului care este și ea pe o perioada scurtă de timp, 1 – 2 ani pentru produse de folosință îndelungată.
În cazul în care ne permitem un buget mai mare pentru achiziționarea tâmplăriei termoizolante și nu dorim să optăm pentru produse de tip – low cost, dorim să vă exemplificăm mai jos care sunt principalele caracteristici obligatorii pe care trebuie să le luați în considerare atunci când vă cumpărați ferestre și uși pentru căminul dvs.
În primul rând va trebui să plecați de la idea: Doresc o tâmplărie care să reziste toată viața, iar pentru îndeplinirea acestei dorințe este imperios să fiți atent/(ă) în alegerea tâmplăriei termoizolante.
Compania producătoare de uși și ferestre aleasă ar trebui să fie din localitatea, județul în care locuiți dvs., astfel vă va fi mai ușor din următoarele puncte de vedere:
veți avea posibilitatea să aveți acces la informații despre seriozitatea firmei contractate,
veți putea beneficia mult mai ușor de garanția produsului pe care l-ați achiziționat,
dacă veți avea întrebări sau nelămuriri sau veți dori să vedeți tipuri de produse înainte să plasați comanda vă va fi mai la îndemână să mergeți la showroom-ul respectivei firme.
Atenție: evitați companiile mici care lucrează în garaje sau persoanele fizice sau intermediari necunoscuți.
Firma pe care o veți alege poate să fie și un dealer autorizat, reprezentant al unei companii cu renume, cu o experiență de peste 10 ani și tradiție în domeniul tâmplăriei termoizolante din România, dar este foarte important ca această companie să poată fi identificată cu sediu, magazin, showroom sau depozit, etc. iar aceste poziții să fie chiar confirmate de către producătorul de Uși și Ferestre.
Este foarte important să fiți atenți la coeficientul de izolare termică și fonică al ușilor și ferestrelor pe care urmează să le cumpărați. Prin coeficienți optimi veți avea posibiltatea să economisiți foarte multă energie.
Plecând de la costul energiei care pe zi ce trece este tot mai mare, acum avem posibilitatea să economisim energie prin noile tehnologii ale ușilor și ferestrelor din PVC sau Aluminiu. Energia poate fi economisită astfel:
• păstrarea căldurii pe timp de iarnă
• răcirea încăperilor pe timp de vară
În prezent se pot obține coeficienți de transfer termic foarte performanți de la 0,55 W/m2K până la 0,90 W/m2K pe următoarele serii de profile:
 REHAU GENEO, REHAU Synego!

.

Bineînțeles, costurile acestor uși și ferestre sunt mai mari cu 25 % – 30 %, dar fiți fără griji, întrucât vă veți recupera acești bani prin energia pe care o veți economisi pe timp de iarnă și vară (practic facturile la energie elecctrică și gaz se vor diminua considerabil). De exemplu: în primul an de folosință al locuinței veți amortiza procentul de 30 % plătit în plus pentru niște ferestre și uși calitative. Din al doilea an de folosință al locuinței însă, acest aspect va fi considerat un câștig luând în considerare economiile considerabile pe care le veți face la facturi, acest lucru permitându-vă chiar să mergeți anual întru-un concediu cu familia din bănuiții economisiții de la facturile de curent și gaz.
Ar trebui să vă faceți timp să vizitați compania producătoare de uși și ferestre pentru ai cunoaște punctele forte și cele slabe. Dacă reușiți acest aspect trebuie să fiți atent la următoarele aspecte: care sunt dotările fabricii? – automate sau manuale? există personal calificat sau nu? care sunt metodele de lucru ale organizației? ce tipuri de produse produc?, etc
Să solicitați 1 – 2 – 3 referințe din portofoliul companiei și să vedeți dacă clienții acesteia au fost mulțumiți de ușile și ferestrele pe care le-au achiziționat de la respectivul producător.
Să nu acceptați ca producția ușilor și a ferestrelor să se realizeze în baza măsurătorilor efectuate de dvs. ci acestea să se producă în baza măsurătorilor făcute de către o companie specializată.
Trebuie să solicitați neapărat contract, anexă tehnică la contract, factură, chitanță și proces verbal de recepție. Contractul și factura vă vor ajuta să aveți siguranța banilor plătiți în avans, a garanției și a calității tâmplăriei. În lipsa contractului și a facturii veți fi înșelați în mod sigur în ceea ce privește calitatea lucrării, a sistemului de profil pvc, a sticlei, a armăturii, a feroneriei și ce este mai grav, nu veți mai beneficia de garanție, practic nu veți mai putea cere socoteală nimănui dacă nu aveți un contract și o factură la bază. Toată această posibilă situație nu denotă decât, că vă veți stresa și consuma pe banii dvs.!
De asemenea, anexa tehnică vă va securiza următoarele specificații tehnice: dimensiunile tâmplăriei termoizolante, tipurile de deschideri, tipul de feronerie, pachetul termopan ales, tipul sticlei, culoarea tâmplăriei, tipul de mâner și alte date importante care joacă un rol important pentru producătorul de tâmplărie pentru atunci când vă dă în execuție lucrarea. În cazul în care nu veți avea această anexa tehnică semnată și agreată împreună cu firma contractantă pentru lucrarea dvs. vă veți mulțumi cu o lucrare care va fi executată după bunul plac al companiei care se va ocupa de tâmplăria dvs.
Montaj: După executarea montajului lucrării dvs. va trebui să solicitați și să semnați procesul verbal de recepție al lucrării. În cazul în care la fața locului constatați neconformități față de contractul și anexa tehnică agreate va trebui să semnalați în scris aceste probleme în cadrul acestui proces verbal și totodată să notați și termenul de remediere al acestora.
În alegerea tâmplăriei va mai trebui să solicitați ca aceasta să fie dotată cu antiacționare greșită pentru a preveni în timp accidentele și deteriorarea tâmplăriei. Totodată, solicitați si dotare cu microventilație, apoi mâner secustic pentru a putea aerisi permanent încăperile atunci când condițiile meteo permit acest aspect. Scopul este acela de a preveni igrasia și apariția umidității în încăperile locuinței.
În cazul în care aveți copiii mici, iar dormitoarele acestora sunt poziționate la etaj va trebui să solicitați securizarea ușilor de la balcoane sau terase prin cererea de mâner cu cheie în vederea prevenției accidentelor care pot să apară în cazul copiiilor. Astfel de tipuri de mânere cu cheițe pot fi achiziționate de la următoarele brand-uri: HOPPE, GREENTEQ, ROTO, etc
Având în vedere paleta largă de culori RAL și folii de înfoliere ale sistemelor de profile vă recomandăm să alegeți culorile după preferințele dvs. și în funcție de cromatica exterioară a locuinței dvs. Mergem pe zicala: Gusturile nu se discută!
Putem însă, să vă propunem următorul aspect: puteți folosi orice culoare la exteriorul tâmplăriei, iar la partea de interior să folosiți culoarea alb. De ce alb? Pentru că albul este mai neutru și se pliază oricărui tip de culoare al mobilei, mai mult decât atât, tâmplăria, de regulă dacă este de calitate, și nu low cost se execută în așa fel încât să reziste pe toată durata construcției, în timp ce mobila, de regulă se schimbă la un ciclu de 5 – 7 ani. Astfel că, culoarea albă pe interior la sistemele de profile vă va permite să schimbați mobila ori de câte ori doriți și pe ce nuanțe vă plac, întrucât albul va armoniza perfect cu orice alt tip de culoare.

Eficienţa energetică dusă la perfecţiune: profilul pentru ferestre complet armat, din materialul Hightech RAU-FIPRO®

GENEO® este din punct de vedere energetic cel mai bun sistem de profile pentru ferestre cu adâncimea de 86 mm care există în acest moment pe piaţa de construcţii. Particularitatea sistemelor GENEO®, este materialul hightech RAU-FIPRO®. Acest material compozit din fibre de sticlă conferă profilului o stabilitate deosebită. Prin această tehnică, armaturile de oţel nemaifiind necesare, se asigură o reducere a costurilor cu 90%. În acest fel, GENEO® asigură cele mai bune valori de izolaţie termică, eliminându-se punţile termice cauzate de utilizarea armăturilor de oţel. Chiar şi normativele tehnice pentru conservarea energiei (EnEV), sunt realizate peste cerinţe cu GENEO®. În acelaşi timp, sistemul de ferestre oferă premisele pentru design şi confort, fără a fi nevoie de soluţii de compromis.

Sistemul premium cu adâncime constructivă de 86 mm, armat cu fibre, pentru cele mai înalte standarde de design şi funcţionalitate

Ferestre GENEO – La un bloc de locuinţe

Ferestre GENEO – La un imobil privat

Sistemul premium cu adâncime constructivă de 86 mm, armat cu fibre, pentru cele mai înalte standarde de design şi funcţionalitate

Propietăţi:

  • Adâcime constructivă: 86 mm / garnitură mediană
  • Număr de camere: 6 camere
  • Izolare termică: Uf = până la 0,85 W/m²K
  • Economie de energie: până la 76%*
  • Material: compozit din fibre RAU-FIPRO®, acoperit la exterior cu material de calitate coextrudat RAU-PVC pentru suprafeţe de cea mai bună calitate
  • Izolare fonică: fară armare, până la RwP = 47 dB (cu geam Rw = 50 dB)
  • Protectie antiefracţie: până la clasa WK3, până la clasa WK2 fără armare
  • Permeabilitatea la aer: 4(EN 12207)
  • Etanşeitatea la apă: 9A (EN 12208)

* Valori de calcul: Reducerea pierderii de energie prin ferestre prin înlocuirea celor vechi din lemn / PVC din anii 80 (Uf= 1,9, Ug= 3,0) cu ferestre din profile REHAU GENEO (Uf= 0,86, Ug= 0,5, dimensiune fereastră 123×148 cm).

Avantaje

  • Sistem de profile pentru ferestre complet armat, fără armatură de oţel suplimentară
  • Stabilitate excepţională datorită materialului Hightech RAU-FIPRO®, a construcţiei perfecţionate a profilului şi sistemului integrat de rigidizare (IVS)
  • Lăţime vizibilă, la exterior, de 115 mm pentru o luminozitate optimă
  • Stocuri şi producţie optimizate datorită armarii complete a profilelor
  • Manipulare şi montaj uşor, datorită avantajului greutaţii reduse, de până la 40 %, faţă de sistemele de profile uzuale
  • Camere funcţionale pentru optimizarea propietăţilor termoizolatoare ale profilului prin folosirea de termomodule
  • Adâncime mare a falţului de 66 mm permite montarea de geam termoizolant triplu (3 foi de sticlă)
  • Presiune redusă la închidere, rezultând o deschidere şi o închidere sensibil mai uşoare, datorită geometriei inovatoare a garniturii
  • Suprafaţa HDF (finisare High-Definition): este de înaltă calitate, extrem de netedă şi durabilă, usor de curăţat
  • Ecologic, fiind reciclabil
  • Eficienţa energetică dusă la perfecţiune-cu Familia-Geneo (ferestre, uşi de intrare, uşsi culisante cu ridicare) pentru o izolare optimă în construcţii

Design

  • Posibilităţi arhitecturale multiple datorită realizării de forme individuale, de ex. ferestre rotunde, neregulate, cât şi înclinate sau divizate prin sprosuri, realizabile pentru prima dată cu armare completă
  • Posibilităţi multiple de design datorită colorării cu folii decorative ,vopsire sau placare cu capace din aluminiu
  • Garnituri gri pentru profilele albe şi negre pentru profilele color
  • Înclinări de 20° şi raze exterioare de 5 mm pentru o optică elegantă
  • Opţiuni suplimentare de design: canat cu design poligonal